Pentru îmbunătățirea condițiilor de învățare și creșterea nivelului de confort pentru elevi și personalul școlilor, mai multe instituții de învățământ din sectorul Ciocana au fost supuse lucrărilor de reparație.
Liceului „Mihail Berezovschi” i-a fost construită o anexă la punctul medical, gardul și două podețe pietonale. Totodată, au fost reparate rețelele de canalizare, blocurile sanitare, demisolul, acoperișul, scările, fiind amenajat și teritoriul.
La Școala primară nr. 83 au fost schimbate țevile de canalizare și geamurile, reparate acoperișul, sala de festivități, scările și rețele electrice.
Acoperișul, blocurile sanitare, rețelele termice și de apeduct au fost reparate și la Liceul „Ginta Latină”, iar la Liceul „Petru Zadnipru” a fost reabilitată fațada, sala de sport, pereți, tavane și acoperișul. La fel, au fost schimbate geamurile și reparate unele cabinete.
Liceul „Gaudeamus” a fost eficientizat energetic, fiindu-i reparat și termoizolat acoperișul și instalațiile electrice. A mai fost reparată sala de festivități și scările,
Alte instituții din sector, care au beneficiat în această perioadă de reparația blocurilor alimentare, acoperișurilor sau alte lucrări sunt:
- Liceul „Dacia”, Petru Zadnipru 16/4
- Școala primară nr. 82, Maria Drăgan 8/2
- Școala primară nr. 95, Petru Zadnipru 2/3
- Gimnaziul „Steliana Grama”, Maria Drăgan 16/2
- Liceul „Constantin Negruzzi”, Igor Vieru 6/1
- Școala primară nr. 12, CCC „Ghiocel”, Mircea cel Bătrân 7
- Liceul „Olimp”, Petru Zadnipru 7/1
Suma investițiilor efectuate pentru reabilitarea școlilor din sector ajunge la 26 milioane lei.