Scuarul amenajat în memoria persoanelor care au participat la lichidarea avariei nucleare de la Cernobîl, se află lângă Parcul „Valea Trandafirilor”, iar în perioada comunistă, zona era cunoscută ca Parcul orășenesc de cultură și odihnă Lenin.
Zona anterior abandonată, după lucrările de reabilitare a ajuns un simbol al memoriei colective a orașului. Lucrările de amenajare a scuarului au început în anul 2021, iar mijloacele financiare au fost alocate de Primăria Chișinău. În cadrul acestui proiect a fost amplasat Monumentul victimelor catastrofei de la Cernobîl, instalate pietre comemorative pe care sunt inscripționate numele moldovenilor care au participat la lichidarea catastrofei nucleare din 1986. Zona a fost modernizată prin pavarea aleilor, instalarea unui sistem de iluminat performant, amplasarea mobilierului urban și montarea camerelor de supraveghere. Suplimentar, a fost instalat sistem de irigare și au fost plantați arbori și arbuști.
Peste 3.500 de moldoveni au intervenit în zona afectată de la Cernobîl, dintre care militari din serviciul activ, ofiţeri mobilizați de comisariatele militare, rezerviști și personal civil. Doar aproximativ 1.800 dintre ei au rămas în viață.