O nouă metodă de plată a călătoriei în transportul public municipal.
Pentru diversificarea modalităților de plată a serviciilor de călătorie, în luna martie 2023 a fost lansat un nou proiect-pilot de taxare electronică în transportul public, de această dată prin intermediul telefonului mobil. Inițiatorul proiectului este operatorul de telefonie mobilă Moldcell, seviciul fiind disponibil exclusiv pentru abonații acestuia.
Pilotarea se defășoară pe rutele de troleibuz nr. 8 și nr. 10 și pe rutele de autobuz nr. 2 și nr. 26. În fiecare unitate de transport sunt plasate câte 8 stickere cu coduri QR și informația despre procesul de plată. Astfel, călătorul, abonat al operatorului respectiv, trebuie să execute următorii pași:
- scanarea codului QR pentru a genera SMS
- expedierea SMS-ului pre-completat generat
- primirea biletului de călătorie prin SMS
- prezentarea biletului SMS taxatorului
Alternativ, SMS-ul poate fi completat manual prin includerea în conținutul mesajului a numărului de bord a troleibuzului (număr din 4 cifre) și a destinatarului – numărul scurt 4000.
Pentru efectuarea plăților cu numărul Moldcell, este necesară deținerea unui sold pozitiv mai mare de 1 MDL pe contul mobil.