În sectorul Ciocana, pe bulevardul Mircea cel Bătrân, 4/3, a fost creat de la zero Scuarul „Ciocana” cu amfiteatru. Lucrările au început în anul 2022, iar în 2024 au fost finalizate.
Potrivit proiectului, au fost construiți pereţi de sprijin pentru amfiteatru, scena, reparate scările care duc către Liceul Teoretic ,,Gaudeamus” şi amenajate rampele de acces pentru persoanele cu necesităţi speciale.
Totodată, au fost pavate trotuarele, au fost instalate camere de supraveghere video și sistem de iluminat public.
A fost instalat, de asemenea, sistem de irigare, mobilier urban modern, trei terenuri de joacă pentru copii, două terenuri de fitness, un spațiu pentru iubitorii de șah și un teren de LEGO.
Mai târziu, în zonă au fost plantate noi specii de arbori și arbuști, completând astfel frumos peisajul urban din jurul amfiteatrului.
În preajmă sunt mai multe instituţii de învăţământ, printre acestea Liceul „Dacia”, „Orizont” și „Gaudeamus”, câteva grădiniţe de copii, dar şi blocuri de locuit.
Amfiteatrul găzduiește diferite evenimente cultural-artistice în aer liber.